Primul impact cu jurnalismul

http://corporate.moviestarplanet.com/

  De ce presă? De ce sunt studentă la Jurnalism? Ştiu, muncă enormă, stres cât cuprinde, mai pui şi nişte nervi, puţină muncă suplimentară, nişte surse necooperante, agitaţie şi asta-i jurnalismul. Să recapitulăm: jurnalismul nu e uşor, ba mai mult, e extrem de greu. Deci, de ce aş alege o meserie aşa? Am zeci de motive prin care să argumentez de ce  sunt studentă la Jurnalism. Este adevărat, la început nu ştiam cu ce se mănâncă jurnalismul, comparam ştirea cu o compoziţie oarecare şi o să vedeţi mai jos momentul când mi-am dat seama că ştirea este cu totul altceva decât un text aruncat pe o foaie. Nu ştiam ce este munca de teren în adevăratul sens al cuvântului. Am mers să mă înscriu la facultate cu gândul că o să fac ce-mi place, o să scriu şi o să învăţ să scriu bine, calitativ, o să comunic mult (am descoperit mai târziu cum să îţi învingi parţial emoţiile pentru că ele există indiferent ce am face noi, doar că trebuie să învăţăm să le stăpânim, cum să comunici corect, clar şi să captivezi publicul), o să interacționez mult, o să am şansa să fiu redactor şi nu numai, şi o să trec pe cealaltă linie, adică nu o să fiu doar o persoană informată, ci o să fiu şi cea care informează publicul. Aşadar, stresul, nervii, munca în plus, nici nu mai contează atunci când îţi arunci pentru ultima dată ochii pe materialul tău, apoi îl trimiţi la corectură. Iar cel mai frumos sentiment este să vezi că fiecare vox luat, fiecare poză făcută, fiecare titlu sau intertitlu ales, şi schimbat de câteva ori pentru că întotdeauna vrei să fie perfect, alcătuiesc o ştire sau un articol semnat de tine. Prin numele acela răspunzi de ceea ce ai scris, iar publicul găseşte identitatea articolului. Omul e dependend de informaţie. El nu caută neapărat noutatea, ci gradul de proximitate. Acesta caută să se identifice cu articolul, raportându-se la lumea din jur. Trebuie să fii jurnalist 24 de ore din 24. Am auzit asta de sute de ori şi de fiecare dată când aud, devin şi mai motivată să merg pe drumul sinuos al presei.

Am strâns atât de multe experienţe încât îmi este greu să mă opresc asupra uneia. Am trecut în anul doi de facultate, dar mă simt ca şi cum aş fi înaintat cu mult mai mult. Spun acest lucru pentru că am avut în permanență de lucru, am avut în permanență muncă de teren şi am cunoscut într-un an foarte mulţi oameni. Îmi amintesc cu drag de primul articol. Fiind toamna, am mers în piaţă să analizez cererea şi oferta fructelor şi legumelor de sezon. Nu ştiam de unde să încep, deşi aveam în minte ce trebuie să fac. Mi-am dat seama că oamenii fug de jurnaliştii ostili şi tendenţioşi, aşa că am decis să discut cu ei din ipostază cumpărător-vânzător, ci nu jurnalist-vânzător. Iubesc bătrânii şi copii. Simt că reprezintă cele două extreme care evidenţiază parcursul vieţii, astfel m-am apropiat de bătrânii cărora am învăţat să le ascult nemulţumirile. Misiunea jurnalistului este să schimbe ceva în lumea în care trăieşte prin ceea ce scrie. Are puterea să facă asta, are puterea să transmită şi să formeze opinii. Mai târziu am descoperit că oamenii vin la tine cu speranţă, căutând ajutor. Uneori poate nu îi ascultă suficient un medic, un director şi au nevoie ca vocea lor să fie auzită şi problema să fie rezolvată. La piaţă am fost înconjurată rapid de bătrâni care au fost mai mult decât amabili. Am întâlnit şi teamă şi reţinere. Unora le era teamă că ajung în ziar, altora că se văd la televizor. Teama că cineva te vede în mass-media, că ai spus ceva, că ai făcut ceva, este uriaşă. Presa are puterea de influenţă şi de schimbare, iar faptul că ai spus ceva nepotrivit sau ai făcut ceva ce nu trebuia afectează întreaga opinie publică care citeşte un cotidian, ascultă o ştire la radio sau se uită la televizor. În ziua respectivă am făcut poze, am luat vox-uri şi am plecat mulţumită acasă. În perioada aceea nu făcusem încă cursurile despre structura unei ştiri, titlu şi multe altele. Eram la început şi abia învăţasem să nu folosim neologisme în articole. Era imposibil să nu folosesc neologisme când în toată perioada liceului compoziţia mea s-a bazat numai pe aşa ceva. Era instinctiv şi totodată era necesară eliminarea cuvintelor gen:”a achiziţiona”, „există”, „creăm”, ” în cadrul” şi înlocuirea lor cu: ” a cumpăra”, „este”, „facem”, „în”. Am ajuns la facultate cu articolul şi priveam uimită cum fragmente întregi din el sunt scoase pentru că erau neadecvate opiniei publice. După această experiență urmăream fiecare cuvânt, citeam articolul mamei, tatălui, îi întrebăm dacă ar citi aşa ceva în ziar, îi întrebăm cum sună fiecare frază. Acum privesc în urmă amuzată, mult mai sigură pe mine, având deja în spate zeci de articole realizate.