Gala Spring SuperBlog 2016

   Am participat pentru prima dată la Gala Spring SuperBlog 2016, organizată la Hotel Golden Tulip Times din Bucureşti. Am reuşit să mă înscriu pe ultima sută de metri în competiţie şi pentru mine a fost o experienţă frumoasă, pe care cu siguranţă o să o mai repet. Regret că nu am participat la toate probele şi că nu m-am alăturat mai devreme acestei comunităţi absolut minunate. A fost o adevărată plăcere să fiu înconjurată de oameni talentați. Nu mă aşteptăm să îmi placă aşa mult această competiţie şi nu mă aşteptăm să câştig un premiu la una dintre probe.

  Gala s-a desfăşurat în trei etape. Pentru început, am fost prezentă la Hotel Golden Tulip Times, în sala Panorama de la etajul 9, o locaţie minunată despre care am scris aici. Am ţinut un mic discurs, nepregătit, fiindcă nu mă aşteptăm să iau cuvântul, am primit premiul din cadrul competiţiei şi apoi a urmat o sesiune de fotografii.

13095873_10153840735454442_2036378292461621931_n

 

După, am mers la Wu Xing în Mega Mall, unde am degustat cele mai inedite specialităţi chinezeşti, de la furnici în copac cu pui, până la cartofi cu urechi de lemn.

1

2

13087880_993495904067862_6132306173660862902_n

 Distracţia a continuat la Berăria H din Parcul Herăstrău, unde, din păcate, nu am mai putut să ajung din cauza oboselii după o zi de colindat prin Bucureşti. Nu am stat locului nicio clipă. Doar trebuia să profit de vremea frumoasă, nu? 🙂 Am, totuşi, câteva poze pentru voi de la faţa locului.

b 1

b

b2

Reclame

2 gânduri despre “Gala Spring SuperBlog 2016

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s