Fifty Shades Darker la Inspire Cinema

 received_1104576126335862 

  Am fost la avanpremiera Fifty Shades Darker de la Inspire Cinema. Dacă primul film mi s-a părut că nu urmărește un fir narativ prea clar, deși, citisem o parte din carte, și cel puțin în prima jumătate a filmului știam la ce să mă aștept, cel de-al doilea film mi s-a părut că are o acțiune ceva mai legată. Christian încearcă să o atragă din nou în lumea lui pe Anastasia. Reușește foarte rapid acest lucru, imediat ce îi cumpără de la o expoziție șase tablouri în care apare ea. O invită la masă, apoi Ana îi impune reguli noi. Față de primul film, acesta aduce în atenția publicului replici care se străduiesc să scoată la iveală un umor foarte subtil. Cum umorul nu prea merge cu brutalitatea loviturilor peste fund, se renunță treptat la el și se trece la sex. Filmul vine cu noutăți. Anastasia, se pare, că este epilată și începe să își contureze o personalitate diferită de cea din primul film. Nu prea mai e neinițiată în ceea ce privește sexul, ci dimpotrivă, ea îl roagă pe Grey să apeleze la diferite tehnici sexuale.

  Christian are sentimente. Încă se consideră sadic, dar maleabil. Face orice să nu o piardă pe Ana. Aceasta lucrează la o editură, în timp ce el continuă să se laude cu bani și cu afacerile extrem de fructuoase. Are zeci de case, mașini, elicopter. Pe scurt, bogăție la superlativ, încât îi face și Anei cadouri destul de  ieftine pentru el, un laptop, un telefon de ultimă generație, un cec de 24.000 de euro și mai târziu aflăm că și un inel cu diamante. În plus, își dorește să cumpere compania unde lucrează ea. Sper că v-am făcut să înțelegeți că este foarte bogat. Acest lucru ni se amintește mereu pe parcursul filmului. În timp ce se află într-un magazin alimentar, Ana îl întreabă când a fost ultima dată  la cumpărături și ce a cumpărat. El îi răspunde:”o companie aeriană”, în timp ce ea pune în coș un iaurt.

 Urmează un bal mascat și alte scene de sex care alternează cu bătaia la fund, întâlnirea cu o fostă supusă a lui Christian, cu scena în care șeful ei vrea să se culce cu ea, „controlul ginecologic” din lift, delimitatarea cu ruj a unor zone în care Ana are voie să îl atingă pe Grey și masajul cu ulei pe care el vrea să i-l facă ei. Din sală se aude:”O unge cu benzină? Vrea să îi dea foc? ” Se pare că nu i-a dat foc, căci mai avea nevoie de ea. Urma să o ceară în căsătorie. Ana încă era nedumerită dacă e vis sau realitate. Nu îi răspunsese dacă acceptă sau nu, așa că Christian își vede de afacerile lui. Are un accident cu elicopterul, iar toată lumea așteaptă să vadă dacă trăiește sau nu. Trăiește, evident, căci mai trebuie să  apară și în  al treilea film. După ce află că e bine, acceptă să fie soția lui, el o lasă să îl atingă, fără restricții, și mai urmează încă o scenă de sex. De data asta, în ploaie.

 Apoi, petrecerea organizată de ziua lui, unde anunță că se căsătoresc, și câteva scene romantice la final, care implică și niște artificii. Ar mai fi vorba în film de niște lucruri asupra cărora nu m-am oprit: niște bile, niște chiloței dați jos pe sub masă, niște cârlige (nu de rufe) și alte chestii de genul. Înțelegeți voi. Îmi povestiți după film ce ați înțeles. A ajuns! E aici! Inspire Cinema-Cinema 3D Craiova vă așteaptă! Vizionare plăcută! 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s