Mai trăieşti, mai eşti în viaţă?

    Omule, cu minte, încearcă să te schimbi! Eşti mohorât, trist, îngândurat, eşti vai de capul tău. Porţi haine închise la culoare, eşti încruntat, pleci zilnic la serviciu la aceeaşi ora cu acelaşi chef, te întorci obosit şi aştepţi să treacă ziua să o iei de la capăt. Te-ai robotizat. Ai 30, 40 sau poate 50 de ani. Mai trăieşti, mai eşti în viaţă? Exişti, dar eşti groaznic. Îţi e frică să rişti, îţi e frică să îţi spui părerea, să îţi exprimi sentimentele,  să zâmbeşti, să spui o glumă. Eşti matur, ai zece mii de griji pe cap, dar ai temeri. Ştii ce îţi lipseşte? Sufletul tânăr. Ai uitat să râzi, ai uitat să dansezi, ai uitat să priveşti desene animate, ai uitat să te joci cu mingea, ai uitat să desenzi cai verzi pe pereţi, ai uitat să te maimuțăresți. Doamne fereşte! Vaaai, îţi dai seama câtă lume ar râde de tine? Tu îți propui să fii serios, dur, puternic. Dar până la urmă toţi ne ducem să ne plătim facturile ca nişte mieluşei. Eşti foarte bătrân, chiar dacă ai 30 de ani. Îţi cerţi copilul care aleargă şi transpiră, îţi cerţi copilul care sare într-o baltă şi se udă. Îi spui să stea cuminte. Îi spui să nu mai facă gălăgie şi să nu mai sară în pat. Îi dai o tabletă în mâna şi îi ceri să facă linişte. Uită-te la tine! Eşti praf. Eşti absurd. Ştii că Moş Crăciun există? Nu ştii, pentru că ţi-ai pierdut copilăria, nu ştii pentru că ai impresia că eşti om în toată firea care nu se coboară la nivelul copiilor. Nu vrei să pari nebun, ci raţional. Eşti  îmbătrânit. Nu îţi place să dansezi pentru că a trecut vârstă ta, te superi când fac alţii glume pe seama ta şi îi consideri proşti, nu ştii glume şi nici nu te atrag, te îmbraci ca şi cum ai avea 60 de ani, deşi teoretic vârstă ta spune altceva. Grijile te îmbătrânesc, uiţi să te ocupi de tine, forma corpului se schimbă, părul încărunţeşte, nu te mai aranjezi şi îţi aminteşti cu nostalgie de copilărie. Eşti ok, stai liniştit! La fel ca milioane de fețe îngândurate.

Sursa foto: Facebook

   Atât poţi? Poţi doar să înjuri când plouă şi te uzi, să spui te iubesc când ai un interes, să te crezi stilat şi să mănânci pizza cu furculiţa şi cuţitul, să plângi şi să te enervezi, să crezi că le ştii pe toate, să stai toată ziua cu ochii în calculator, să te faci că nu îl cunoşti pe prietenul din copilărie, să consideri că nu greşeşti niciodată, să dai vina pe alţii şi să stai încruntat în timp ce alte persoane fac glume şi râd. Ştiu, spui că nu mai eşti copil, că nu mai poţi da timpul înapoi, că numărul lumânărilor de pe tort spune altceva şi că nu  mai ai chef să te joci cu copilul tău cu maşinuţele. Zâmbeşti rar şi râzi doar când vezi un film de comedie foarte, foarte bun. Tot rar pentru că nu ai timp de filme. Ratele la banca nu îţi dau bună dispoziţie, ştiu. Salariul mic nu te face să zâmbeşti, ştiu. Dar nu îţi face viaţa anostă, pentru că astfel le-o faci şi altora. Ajungi să te plafonezi în probleme, să te superi din orice, să ai mereu un stres care nu îţi dă voie să zâmbeşti. Şi crede-mă, nu laşi o părere bună în urmă. Te iei prea mult în serios şi crezi că eşti deştept. Urăşti criticile la adresa ta, deşi îţi critici mereu copiii când greşesc. Dar, scuză-mă, tu nu eşti copil, tu nu trebuie să fii criticat. Tu ai impresia că ai ajuns la o vârstă care îţi permite să-i înveţi pe alţii ce să facă. Deja tu ştii tot. Eşti raţional, nu ai chef să faci mişto. Tu vorbeşti lucruri serioase. Înveţi neologisme pe de rost, pe care să le reproduci. Explici chestii tehnice într-un limbaj de lemn. Nu schiţezi niciun zâmbet. Crezi că oamenii te consideră înţelept. Dar îţi zic eu, te uită. Uită tot ce au văzut, tot ce au auzit. Nu te vor reţine în veci. Ştii de ce? Pentru că există mii de oameni ca tine. Nu are nimeni nevoie de unul în plus. În schimb, este o nevoie acută de veselie într-o lume îmbuibată de necazuri, este nevoie de zâmbete şi glume într-o lume plină de griji. Este nevoie să aruncăm un ochii spre copii şi să vedem că ei nu au duşmani, nu poartă pică şi se înţeleg întotdeauna. Tu ai îmbătrânit. Nu trebuie să îţi ştiu vârsta. Dacă ai uitat să fii copil, ţi-ai pierdut jumătate din viaţă. Ţi-a mai rămas jumătate, pe care să o ocupi cu serviciul, cu ratele la banca şi cu grijile zilnice. Spor!